Bazin Dobroesti > Lemnaru Matei

Lemnaru Matei

Instructor de înot

Lemnaru
Matei

Despre

Mă numesc Matei Lemnaru,sunt fost sportiv de performanta in componenta lotului national, iar înotul este pasiunea mea. Sunt o persoană responsabilă, caldă, răbdătoare, empatică, o fire energică creativă și jovială. Înca de mic, parinții m-au îndrumat către practicarea sportului în general, însă înotul a fost cel ce mi-a stârnit interesul. În timp, mi-am dat seama că sunt talentat, dar am realizat ca asta nu e îndeajuns. Datorita efortului depus,a disciplinei, a orelor petrecute în bazin si a ambiției, astazi mă mândresc cu faptul că am reprezentat România la mondialele școlare din Rio, am participat la competiții naționale cât și internaționale și sunt posesorul a peste 500 de medalii. În urma celor 15 ani de performanță, începand cu primul contact cu apa dintr-un bazin de înot la varsta de 3 ani, iubirea mea pentru practicarea si încurajarea acestui sport a crescut și sunt dornic sa transmit mai departe bucuria de a înota. Datorită acestui sport am deprins valori conform cărora mă ghidez in viață, însă cel mai important lucru învățat este acela că tu ești propria ta competiție, ca progresul este rezultatul depășirii propriilor limite, a dorintei de a-ti depăși condiția, de a accede acele culmi care păreau de neatins.

Salut.